//
acum citeşti...

Sporturi de iarnă

Martin Fourcade a câştigat sprintul de la Oberhof, a 66-a victorie a carierei în Cupa Mondială

Foto: eurosport.fr

Francezul Martin Fourcade s-a impus în cursa de sprint de la Oberhof, în Germania, în Cupa Mondială de biatlon. Este al treilea succes din acest sezon pentru deținătorul Marelui Glob de Cristal și al 66-lea al carierei.

Fourcade a încheiat cursa fără vreo ratare în poligon, fiind cronometrat la finalul celor 10 kilometri ai traseului în 25 de minute, trei secunde și trei zecimi. Pe poziția a doua s-a situat norvegianul Emil Hegle Svendsen care a avut un timp mai slab cu 8,1 secunde față de cel al învingătorului. Nici Svendsen nu a ratat vreuna dintre cele zece ținte avute. În schimb, un alt norvegian, Johannes Boe, a ratat două ținte, făcând astfel 300 de metri suplimentari. Cu toate acestea, Boe a ocupat locul trei, având un timp final cu doar 10,2 secunde mai slab față de cel al lui Fourcade.

Trei români au fost prezenți în cursă. Cornel Puchianu a avut cea mai bună clasare dintre cei trei, locul 65. Remus Faur a încheiat pe 72, iar George Buta a fost al 83-lea.

În clasamentul general al sezonului, Fourcade este lider, cu 492 de puncte. Al doilea, cu 460 de puncte, este Johannes Boe.

Sâmbătă, va avea loc o cursă de pursuit la care se califică primii 60 de la sprint, iar duminică este programată o ștafetă.

Articole pe aceeaşi temă:

Discutie

0 comentarii

Post a Comment

Categorii

Știri pe scurt

23/09 PAOK Salonic, echipă pregătită de Răzvan Lucescu, a învins acasă cu 2-0 pe AEK Atena, în campionatul Greciei

23/09 Cosmin Moți a marcat un gol pentru Ludogoreț Razgrad care a învins în deplasare cu 3-2 pe Botev Plovdiv, în campionatul Bulgariei

23/09 Francezul Gilles Simon l-a învins cu 7-6, 6-1 pe germanul Matthias Bachinger, în finala turneului de la Metz

23/09 Austriacul Dominic Thiem l-a învins cu 6-3, 6-1 pe slovacul Martin Klizan, în finala turneului de la Sankt Petersburg

23/09 Olandeza Kiki Bertens a învins-o pe australianca Ajla Tomljanovici cu 7-6, 4-6, 6-2, în finala turneului de la Seul

23/09 Ștefania Dobre a fost eliminată în turul secund al categoriei 63 kg, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku

23/09 Karolina Pliskova din Cehia a învins-o cu 6-4, 6-4 pe japoneza Naomi Osaka, în finala turneului de la Tokyo

22/09 Antwerp, echipă antrenată de Laszlo Boloni, a fost învinsă în deplasare cu 2-0 de Sint-Truiden, în campionatul Belgiei

22/09 Nicolae Stanciu a marcat două goluri pentru Sparta Praga care a învins acasă cu 4-1 pe Slovan Liberec, în campionatul Cehiei

22/09 Chinezoaica Wang Qiang a învins-o pe kazaha Iulia Putințeva cu 6-1, 6-2, în finala turneului de la Guangzhou

21/09 Andreea Chițu a fost învinsă în turul doi al categoriei 52 kg, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku

20/09 Claudiu Keșeru a marcat un gol pentru Ludogoreț Razgrad care a fost învinsă acasă cu 3-2 de Bayer Leverkusen, în grupele Ligii Europa