//
acum citeşti...

Tenis

Roger Federer devine primul jucător din istorie care triumfă de opt ori la Wimbledon

http://www.oricesport.ro/wp-content/uploads/2017/07/federer-150x150.jpg

Foto: sudinfo.be/9/sports

Elvețianul Roger Federer a câștigat pentru a opta oară turneul de la Wimbledon și a ajuns la 19 trofee de Grand Slam în palmares, noi recorduri în lumea tenisului. Anterior, Federer era la egalitate cu americanul Pete Sampras și cu britanicul William Renshaw (jucător de la finalul secolului XIX), cei care anterior câștigaseră turneul de la Londra de câte șapte ori.

În finala actualei ediții, Federer l-a învins pe croatul Marin Cilic cu 6-3, 6-1, 6-4. De altfel, Federer a încheiat ediția fără să cedeze vreun set. Doar Bjorn Borg în 1976 mai reușise această performanță.

Precedentele trofee ale lui Federer la Wimbledon fuseseră obținute în 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009 și 2012.

Marin Cilic a fost prezent în premieră în finala de la Wimbledon, dar a acuzat o accidentare în setul al doilea și chiar a avut lacrimi în ochi din cauza problemelor fizice.

În acest an, Federer a mai câștigat Openul Australian sau Mastersurile de la Indian Wells și Miami, apoi a luat o pauză și nu a jucat deloc în sezonul pe zgură, dar a revenit pentru sezonul pe iarbă și a câștigat turneul de la Halle înainte de cel de la Wimbledon. Acesta este al 93-lea trofeu al carierei pentru elvețian. Federer este pe locul trei într-un clasament al tuturor timpurilor la acest capitol, fiind devansat doar de Jimmy Connors, cu 109 trofee, și Ivan Lendl, cu 94.

Articole pe aceeaşi temă:

Discutie

0 comentarii

Post a Comment

Categorii

Știri pe scurt

22/06 FC Botoșani l-a achiziționat pe fundașul dreapta Andrei Patache (30 de ani), fost jucător la Concordia Chiajna

22/06 FC Hermannstadt l-a achiziționat pe fundașul Radu Zaharia (29 de ani) care a jucat în sezonul anterior în Cipru, la Ermis Aradippou

21/06 Astra Giurgiu l-a achiziționat pe mijlocașul central Neluț Roșu (24 de ani) care în sezonul trecut a jucat la Levski Sofia

21/06 FCSB a învins cu 4-1 pe CS Corbu (Liga IV) într-un meci amical jucat la Brașov

21/06 Portarul Ionuț Radu (21 de ani) a fost cumpărat de Genoa de la Inter Milano care păstrează o clauză de răscumpărare

21/06 Mijlocașul eston Ilja Antonov (25 de ani) a semnat un contract cu FC Hermannstadt, nou-promovată în Liga I

21/06 Fundașul stânga Andrei Radu (22 de ani) a semnat un contract cu CFR Cluj la care a venit gratis după despărțirea de Aris Limassol

21/06 Dunărea Călărași l-a achiziționat pe mijlocașul Stelian Cucu (28 de ani), fost jucător la FC Botoșani

20/06 Viitorul Constanța a învins cu 5-0 pe Zimbru Chișinău, într-un meci amical

20/06 FC Hermannstadt l-a achiziționat pe atacantul congolez Juhvel Tsoumou (27 de ani), venit gratis după despărțirea de echipa cipriotă Ermis Aradippou

20/06 Simona Halep nu va participa la turneul de la Eastbourne, astfel că singurul ei turneu pe iarbă în acest sezon va fi Grand Slamul de la Wimbledon care debutează pe 2 iulie

20/06 CFR Cluj l-a achiziționat pe mijlocașul croat Mate Maleš (29 de ani), jucător venit gratis după ce s-a despărțit în februarie de echipa chineză Dalian Yifang