Brooks Koepka a câștigat Openul Statelor Unite la golf, primul său trofeu de Mare Șlem din carieră

Americanul Brooks Koepka s-a impus în Openul Statelor Unite la golf, al doilea turneu de Mare Șlem al anului. Jucătorul în vârstă de 27 de ani nu mai câștigase până acum vreun turneu major în carieră. Este al șaptelea turneu de Mare Șlem consecutiv câștigat de un jucător care nu se mai impusese anterior în turnee majore.

Condițiile de la clubul Erin Hills din Wisconsin, care a găzduit în acest an Openul Statelor Unite, au fost dificile, vântul puternic și zonele dificile cu iarbă abundentă punând mari probleme concurenților. De altfel, primii trei în clasamentul mondial, Dustin Johnson, Rory McIlroy și Jason Day au ratat cu toții cut-ul. Este prima dată de la introducerea ierarhiei mondiale, în 1986, când niciunul dintre primii trei jucători ai lumii nu trece de primele două zile într-un turneu major.

La finalul primei zile a turneului din Wisconsin, americanul Rickie Fowler era lider, cu șapte-sub-par. Koepka era pe locul patru, la două lovituri în urmă. În ziua secundă, Fowler a avut o evoluție slabă, în timp ce Koepka și alți trei jucători au trecut în frunte, la egalitate. Americanul Brian Harman conducea după ziua a treia, iar Koepka era al doilea, la o lovitură în urmă. În runda finală, Koepka a semnat score-cardul la cinci-sub-par și a ajuns la un total de 16-sub-par. Astfel, americanul a câștigat fără emoții, următorii clasați fiind la patru lovituri în urma sa. De altfel, Koepka a egalat recordul US Open, cu -16, performanță reușită anterior de Rory McIlroy la ediția din 2011.

Brian Harman și japonezul Hideki Matsuyama au ocupat la egalitate locul doi, cu 12-sub-par.

Pentru Koepka, victoria din US Open i-a adus un cec de 2,1 milioane de dolari. Anterior, Koepka mai câștigase un singur turneu în circuitul PGA, Openul Phoenix, în 2015, iar în 2014 obținuse un succes în circuitul european, la Openul Turkish Airlines.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *