//
acum citeşti...

Snooker

Prima mare surpriză la Mondialul de la Sheffield: Judd Trump, al doilea favorit, a fost eliminat

Englezul Judd Trump, ocupantul locului doi în clasamentul mondial, a fost eliminat în primul tur la actuala ediție a Campionatului Mondial de snooker. Trump a fost învins în turneul de la Sheffield de compatriotul său Rory McLeod, locul 54 în clasamentul mondial, scor 10-8. Este doar a doua oară în cariera sa când jucătorul în vârstă de 27 de ani este eliminat în primul tur la Campionatul Mondial. Precedenta astfel de eliminare se petrecuse în 2007, când Trump debuta la competiția de la Sheffield.

Trump a început excelent meciul cu McLeod, conducând cu 4-0. Dar veteranul în vârstă de 46 de ani, aflat doar pentru a treia oară în carieră pe tabloul principal la Campionatul Mondial, a revenit și a avut 5-4 după prima sesiune. În startul sesiunii secunde, Trump a egalat la 5-5, apoi la 6-6. McLeod a condus cu 8-6 și 9-7, moment în care meciul a fost întrerupt deoarece depășise timpul desemnat pentru sesiunea respectivă. S-a reluat câteva ore mai târziu, când s-a eliberat o masă după sesiunea de seară, iar fiecare jucător a câștigat câte un frame. Trump s-a apropiat la 9-8, dar McLeod a închis partida.

Trump a acuzat dureri la umărul drept și la spate, iar după meci a refuzat să meargă la conferința de presă obligatorie, urmând să fie amendat pentru această absență.

McLeod mai câștigase un singur meci la Campionatul Mondial, în 2011, când îl învingea în primul tur pe Ricky Walden, fiind apoi eliminat de John Higgins. Acum, englezul îl va înfrunta în turul doi pe scoțianul Stephen Maguire.

În rest, principalii favoriți au trecut în turul secund la turneul de la teatrul Crucible. Liderul mondial Mark Selby, în același timp deținător al trofeului, l-a eliminat în primul tur pe Fergal O’Brien, scor 10-2. Stuart Bingham, cap de serie numărul trei, a trecut cu 10-5 de Peter Ebdon, iar Ding Junhui, al patrulea favorit, a trecut cu 10-5 de Zhou Yuelong. S-au mai calificat în turul secund Ronnie O’Sullivan, John Higgins, Shaun Murphy, Marco Fu sau Mark Allen.

Articole pe aceeaşi temă:

Discutie

0 comentarii

Post a Comment


Categorii

Știri pe scurt

23/10 Claudiu Keșeru a marcat trei goluri pentru Ludogoreț Razgrad care a învins acasă cu 4-0 pe Veliko Târnovo, în campionatul Bulgariei

23/10 Florentin Petre este noul antrenor al echipei Foresta Suceava, din Liga II

23/10 Gaz Metan Mediaș s-a despărțit de fundașul georgian Akaki Khubutia care venise la echipă în ianuarie 2017

22/10 PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, a fost învinsă cu 1-0 în deplasare de Olympiacos Pireu, în campionatul Greciei

22/10 Francezul Jo-Wilfried Tsonga l-a învins cu 6-3, 7-5 pe argentinianul Diego Schwartzman, în finala turneului de la Anvers

22/10 Argentinianul Juan Martin del Potro l-a învins cu 6-4, 6-2 pe bulgarul Grigor Dimitrov, în finala turneului de la Stockholm

22/10 Kayserispor, echipă antrenată de Marius Șumudică, a învins acasă cu 2-1 pe Konyaspor, în campionatul Turciei

22/10 HC Zalău s-a calificat în turul trei al Cupei EHF la handbal feminin după victoria la general cu 60-50 în fața echipei turce Ankara BSK

22/10 Antwerp, echipă antrenată de Laszlo Boloni, a fost învinsă în deplasare cu 1-0 de FC Bruges, în campionatul Belgiei