Sergio Garcia a câștigat Mastersul de la Augusta, primul său titlu de mare șlem

Spaniolul Sergio Garcia este posesorul celebrei jachete verzi în 2017 după triumful din Mastersul de la Augusta, primul turneu de mare șlem al anului. Este prima victorie a ibericului într-un turneu major, la a 74-a prezență la o astfel de competiție. Garcia devine al treilea spaniol care se impune la Augusta după regretatul Seve Ballesteros în 1980 și 1983 și Jose Maria Olazabal care de asemenea a câștigat de două ori, în 1994 și 1999. Victoria lui Garcia a venit chiar în ziua în care eroul său, Ballesteros, ar fi împlinit 60 de ani. Ballesteros a încetat din viață în 2011.

Garcia a încheiat la egalitate cu englezul Justin Rose, la nouă-sub-par, după cele 72 de cupe ale turneului. Astfel, a fost nevoie de un playoff pentru departajare. Barajul s-a disputat la cupa 18 și Garcia a reușit un birdie, întrecându-l pe campionul olimpic en-titre care a comis un bogey.

Anterior, spaniolul în vârstă de 37 de ani fusese de patru ori pe locul secund în turnee de mare șlem, cel mai recent în 2014, la Openul Britanic.

Pentru triumful de la Augusta, Garcia va primi un cec în valoare de 1.980.000 de dolari.

Sud-africanul Charl Schwartzel, câștigătorul Mastersului în 2011, a încheiat pe locul trei.

 

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *