Lindsey Vonn a câștigat coborârea de la Garmisch. Este a 77-a victorie a ei în Cupa Mondială

Americanca Lindsey Vonn a obținut a 77-a victorie a carierei în Cupa Mondială de schi alpin. S-a întâmplat la Garmisch-Partenkirchen, în Germania, unde Vonn a fost cea mai rapidă în cursa de coborâre. Victoria este cu atât mai prețioasă cu cât Vonn abia revenise în competiții, după 11 luni de pauză din cauza accidentărilor.

Vonn a fost mai rapidă cu 15 sutimi de secundă față de elvețianca Lara Gut care a încheiat pe locul doi. Viktoria Rebensburg din Germania a completat podiumul.

În clasamentul Cupei Mondiale, Lara Gut, deținătoarea Marelui Glob de Cristal, a mai redus din diferență față de liderul Mikaela Shiffrin. Americanca specialistă în cursele tehnice nu a participat la coborârea de la Garmisch. Shiffrin are 315 puncte în plus față de Gut.

Duminică, tot la Garmisch-Partenkirchen, este programat un Super-G.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *