România învinge Muntenegru la tineret şi rămâne în lupta pentru calificarea la EURO

Echipa naţională de tineret a României - fotbalEchipa naţională de tineret a României a câştigat partida contra selecţionatei Muntenegru, desfăşurată la Bucureşti, în preliminariile pentru Campionatul European din 2015. Tricolorii au revenit remarcabil după ce au fost conduşi cu 3-1 la pauză şi s-au impus cu 4-3. În urma acestui succes, selecţionata pregătită de Viorel Moldovan a urcat pe locul secund în clasamentul grupei preliminare, întrecând chiar adversara din meciul de joi.

România a deschis scorul prin Deian Boldor în minutul 10, dar Luka Djordjevic a înscris de trei ori pentru oaspeţii de pe stadionul Dinamo, în minutele 15, 33 şi 35. George Puşcaş a redus din diferenţă în minutul 67 din centrarea lui Bălaşa. În minutul 79, Claudiu Bumba a fost faultat în careu de portarul Petkovic şi tot el a transformat lovitura de la 11 metri, restabilind egalitatea. Iar în minutul 82, Florin Tănase a marcat golul victoriei tricolorilor.

În clasamentul grupei preliminare, România are 12 puncte după şapte meciuri jucate şi ocupă locul secund. Lider este Germania, cu 14 puncte şi un meci mai puţin jucat, nemţii urmând să înfrunte vineri echipa Irlandei. Iar marţi, Germania va primi vizita României, în ultima etapă a calificărilor. Tot marţi, Muntenegru, care are 11 puncte în clasamentul grupei, va întâlni în deplasare selecţionata Insulelor Feroe.

Prima clasată în fiecare dintre cele zece grupe preliminare şi cele mai bune patru echipe clasate pe locul secund promovează în faza play-off.

Cele două formaţii:
România: Brănescu – Manea (Nedelcu ’46), Ţîru, Boldor, Filip – Bălaşa, Creţu – Bumba, Iancu (Buziuc ’62), Rotariu (Tănase ’46) – Puşcaş. Selecţioner: Viorel Moldovan.

Muntenegru: Petkovic – Gojacanin, Bakrac, Cavnic, Bogdanovic – Milojko – Vukcevic (Grbovic ’86), Zoric, Kosovic (Hocko ’87), Djordjevic (Vujnovic ’80) – Mugosa. Selecţioner: Dusan Vlaisavljevic

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *